De ce să înregistrezi o marcă europeană și nu una națională

Marca (trademark=trade+mark — semn de comerț, însemn comercial) reprezintă acel semn grafic și/sau verbal pe care îl folosim pentru a diferenția propriile produse/servicii față de cele ale altor entități. Întinderea protecției unei mărci depinde inclusiv de tipul de înregistrare — națională, comunitară, internațională.

Image for post
Image for post
Photo by Katherine Kromberg on Unsplash

Am fost de multe ori întrebată dacă mai este necesară o înregistrare de marcă la nivel național în contextul în care există deja procedura înregistrării unei mărci europene, care asigură protecție în toate statele membre, adică inclusiv în România.

Dincolo de acele strategii pe care un consilier le poate concepe pentru anumite situații particulare în care marca națională este de preferat, în cele mai multe dintre cazuri utilitatea unei mărci naționale este din ce în ce mai restrânsă în contextul în care cele mai multe business-uri au o expunere online. Un website de prezentare, o platformă de comerț online sau o aplicație mobile ilustrează tot atâtea modalități prin care mărcile folosite vor fi expuse internațional, indiferent de publicul căruia se adresează. Disponibilitatea online = disponibilitate internațională.

Este astfel foarte puțin important dacă site-ul este construit în limba română sau permite doar înregistrarea utilizatorilor români pentru că denumirile și alte logo-uri asociate serviciilor vor ajunge să fie cunoscute unui public mult mai larg și care excede celui românesc. Cu atât mai mult vor atrage utilizatori din diverse teritorii, denumirile în limba engleză sau cele de natură arbitrară ori fantezistă și care nu pot fi asociate nici unui limbaj anume. Veți spune că ceea ce este relevant în căutări este totuși contentul și limbajul acestuia, fiind foarte puține cazuri în care un utilizator din UK este direcționat pe o pagină în limba română. Eu voi răspunde că o preferință a motoarelor de căutare nu poate fi adusă ca argument și că, în plus, existența unei singure instanțe în care un utilizator dintr-un anumit teritoriu accesează un site destinat publicului din alt stat demonstrează tocmai faptul că este posibil ca, indiferent de limbajul conținutului de site, site-urile să fie accesibile utilizatorilor din teritorii diferite. Și asta fără a reaminti că doar o restricție tehnică poate fi considerată a limita într-adevăr utilizatorii.

În toate situațiile de acest gen se impune o marcă europeană sau chiar una internațională cu anumite teritorii desemnate. Cu mențiunea că înregistrarea unei mărci nu este, într-adevăr, singura formă de protecție, dar este desigur una care prezintă mult mai multă siguranță și care funcționează chiar de la data înregistrării. Pentru cei care pun pasiune într-o denumire sau într-un logo și vor să le păstreze doar pentru serviciile lor, aceste motive pot fi îndeajuns pentru a limita posibilitatea altora de a folosi grafice sau denumiri identice sau similare.

Pentru că da, protecția mărcii transcrie în concret dreptul de a interzice nu doar folosirea unor denumiri identice ci inclusiv a celor similare. Beneficiul mărcii europene comparativ cu cea națională ar fi, astfel, posibilitatea de exercitare a acestui drept în întreaga Uniune și nu doar la nivelul unui singur teritoriu.

Foarte mulți consideră acest aspect îndeajuns de semnificativ.

Pentru cei care consideră că marca românească mai poate fi luată în calcul chiar și în contextul explicațiilor de mai sus, voi expune câteva argumente practice/orientate financiar pentru care o marcă europeană este totuși cea mai bună alegere:

1. Argumentul alegerii unei mărci românești era, de foarte multe ori, unul financiar, accesul la un depozit fiind garantat pentru o sumă cu mult mai mică decât cea alocată unei înregistrări europene. Dar, dacă prețurile accesibile erau un argument în trecut, situația din prezent se prezintă total diferit, înregistrarea unei mărci românești color pentru două clase de servicii costând 370 de euro comparativ cu suma de 900 de euro care asigură protecție la nivelul a 28 de state europene. 28 de state europene înseamnă ceva, mai ales dacă ținem cont de câți vorbitori de limba engleză sunt în toate aceste state europene.

2. taxele mărcii românești se ridică la nivelul celor pentru o înregistrare US, unde depunerea și examinarea unei cereri costă 400 de dolari. Chiar atât. Am să dau și alt exemplu pentru a demonstra că standardele OSIM sunt foarte mari sau chiar mult prea mari pentru o protecție națională unde venitul minim pe economie este de câteva sute de euro. Oficiul britanic are o ofertă de 170 de lire (aprox. 200 euro) per înregistrare, ceea ce face ca prețul unei mărci românești să fie aproape dublu față de marca britanică.

3. tot în context financiar poate merită menționate și facilitățile de care se bucurau în trecut solicitanții mărcilor românești anterior. Anterior legii nr.112/2020 solicitanții aveau la dispoziție o perioadă considerabilă de 3 luni pentru a achita taxa de examinare, preț care trebuie achitat în prezent la data depunerii cererii sau în maxim 30 de zile. Am mai scris despre asta și AICI și am evidențiat cât de nepotrivită este reglementarea în sine pentru sectorul antreprenorial, în mod special în această perioadă.

4. voi atinge și subiecte mai delicate, cum ar fi serviciile online care, deși sunt promovate pe site-ul OSIM, se regăsesc în permanență nefuncționale sau cu erori. Chiar vă rog să încercați să depuneți online o marcă — în cazul în care nu veți găsi obișnuitele disclaimere care confirmă „suspendări pentru lucrări de mentenanță”, cu siguranță vă veți opri la pasul 2 sau 3 sau 4 și veți renunța. Motivele pot fi variate — ori nu veți deduce ce trebuie să faceți în continuare, ori vi se vor șterge datele și va trebui să reluați procesul de completare formular, ori veți încerca să uploadați un fișier și nu veți reuși. Și dacă, în această suită de încercări, veți fi cumva frustrat că ați fi singurul care nu pricepe sistemul, vă invit să încercați același tip de depunere pe site-ul euipo unde ușurința completării nu este rezultatul a mii de încercări ci derivă din aplicarea unor principii simple de design precum usability, ierarhia informației și cum s-or mai numi.

Uimitor este că, deși procesul de înregistrare disponibil pe euipo a fost clar sursa de inspirație a paginilor osim, pe site-ul instituției românești apar tot felul de butoane și informări care mai mult induc în eroare decât să informeze în mod real.

Las mai jos câteva printscreen-uri de pe pagina de debut a înregistrării:

Dacă tot aveți timp, vă rog să „aruncați un ochi” și pe ghidul de utilizare al serviciului online de înregistrare mărci. 47 de pagini pentru doritori.

Image for post
Image for post

5. Nu am să intru în detalii ce țin de interacțiunea cu personalul OSIM pentru că ar fi cu siguranță o apreciere subiectivă. Menționez doar că experiențele din ultima perioadă mi-au reamintit că o instituție românească va rămâne în continuare un sistem opac și încurcat în care vei simți pe propria piele ce înseamnă să te lupți cu morile de vânt.

Și pentru că sunt în căutarea unor forme și proceduri care să înlesnească și/sau să completeze munca pe care o depun, recomand cu toată încrederea o înregistrare europeană.

Written by

Copyright and privacy researcher. PhD Candidate. More articles on www.cyberlaw.ro

Get the Medium app

A button that says 'Download on the App Store', and if clicked it will lead you to the iOS App store
A button that says 'Get it on, Google Play', and if clicked it will lead you to the Google Play store